Escapada
Escapada mea la Bacau a fost o chestie la care nu m-am gandit prea mult..ma refer ca a fost mai putin gandita din toate punctele de vedere. escapada asta m-a costat emotional ,psihic si profesional . o escapada care nu m-a tinut decat vreo trei luni. daca persoana pentru care am renuntat la locul meu de munca ar vrea sa ma intorc…as face asta din nou. nu stiu de ce zic asta..in ciuda “plagilor’ramase pe alocuri in suflet si minte…mi-e greu sa recunosc ca am pierdut ceva la care tineam enorm. ceva din mine refuza sa faca un share al imaginilor momentelor petrecute cu acea persoana….nu mai conteaza ce a fost..a fost si va ramane in trecut…un trecut pe care incerc sa-l refuz. Trebuie sa incerc sa ma resemnez astfel o iau razna ori o sa intru incet,incet in depresie (daca nu cumva am intrat deja si nu-mi dau seama). Timpul va aduce incet,incet uitarea dar asta nu inseamna ca imi va vindeca ranile,doar le va cicatriza.Observ ca deja am inceput sa trec de la o stare la alta,ceea ce nu e de bine.Incerc sa evit scenle de romantism sau melodiile cu tema romantica,melancolica. Mi-e greu sa accept ca am pierdut pe cineva care intr-o zi oricum pierdeam. Asta nu e tot..mai am multe de zis.
Ţara Nimănui
Mi se pare că România a devenit un loc în care de foame nici câinilor nu le mai vine să latre. Şi parcă unii sunt prea stresați și au uitat să mai zâmbească, să fie politicoși ori sunt prea nervoși, iritați… nu știu ce să mai zic. Parcă ar fi Ţara Nimănui. E trist! Ce se întâmplă? Poate că știu ce se întâmplă, dar e prea mult de spus. Prea multe piţipoance și cocălari, prea multe crime , prea multa corupție, prea multa indiferenţă din partea politicienilor față de oamenii care ii aleg pentru acele funcții. Oare cum ar fi dacă am avea un președinte din alta țară? Să fim și noi America să avem un Obama. Nu prea știu ce sa mai zic… dacă o să îmi mai vină ceva în gând legat de ce am scris acum o sa mai scriu în altă postare dacă o fi sa mai postez ceva, dacă o sa mai ajung în acea zi… În ziua de azi nu prea mai pot fi sigură dacă o sa mai ajung într-o zi în care îmi propun să fac ceva. Nu știu nici măcar dacă mai ajung să primesc pensia… Cotizez cât cotizez dar nu știu dacă o să ajung să mai primesc ceva peste ceva ani din acele cotizări către fondul de pensii. Pensia mea cine o s-o primească? O să rog pe cineva din familie poate să îmi facă o fotografie să o pună pe un carton și să pună cartonul ăla cu imaginea mea la geam ca să vadă cineva că “încă trăiesc” și să vină posta șul ori poștărița să aducă pensia.
După atâta timp de chiul în sfârșit am scris și eu ceva mai mult decât două sau trei rânduri pe blog. Era și timpul. Sper să mai am când să scriu atâta și atât de încărcată mintea cu atâtea gânduri legate de grija celor din jur, a mea și a faptului ca politicienii fac uneori niște chestii pur și simplu inutile pentru cetățenii ţării noastre dragi. Spor la treabă și bafta la gândit în folosul României! Cu mare drag am scris acest mesaj pentru cei ce pot face ceva pentru țara asta, dacă o vedea vreo unul din ei acest mesaj.
Toate bune tuturor!
Ceva nou..
fumat .
Dor…
Mi-e dor sa mai scriu cate ceva pe blog….cat mi-e de dor. Imi vine sa mai “vomit” cate ceva despre mine..dar e prea mult de scris si lenea a cam pus stapanire pe mintea mea deja obosita de prea multe ganduri macinate de timp. Poate ca cineva ar vrea sa ma certe sau sa-mi tina morala ca imi plang de mila ca nu mai am inspiratie .
Cursa faptelor bune